Fişierul intrare/ieşire:datorii.in, datorii.outSursăOJI 2020 clasa a 8-a
AutorEmanuela CerchezAdăugată deMatteoalexandruMatteo.Verz Matteoalexandru
Timp execuţie pe test0.75 secLimită de memorie16384 kbytes
Scorul tăuN/ADificultatenormalnormalnormalnormalnormal

Vezi solutiile trimise

Datorii

Notă: aceasta este problema originală, dată la OJI 2020, şi nu problema dată special pentru concursul IQ Academy, care era modificată pentru a vedea cine citeşte enunţul.

Într-o ţară îndepărtată, economia este în criză. Cea mai mare problemă este lipsa de capital care creează blocaje financiare. De exemplu, o firmă X poate avea datorii către o firmă Y pe care nu le poate plăti, deoarece o altă firmă Z are datorii către firma X pe care nu le-a plătit, ş.a.m.d.
Există o listă cu toate datoriile firmelor sub forma următoare:

X > Y S

cu semnificaţia “firma X datorează firmei Y suma S”. Este posibil ca X să aibă mai multe datorii la firma Y (în funcţie de contractele derulate împreună) sau chiar ca X să aibă datorii la Y şi Y să aibă datorii la X.

Cerinţă

Cunoscând lista cu datoriile firmelor, scrieţi un program care să rezolve următoarele cerinţe:
1. Determină numărul de firme distincte care apar în această listă;
2. Realizează o situaţie financiară a firmelor distincte din această listă, scrise în ordine lexicografică; pentru fiecare firmă se vor determina două valori SD SP, unde SD reprezintă suma totală a datoriilor pe care firma le are către alte firme, iar SP este totalul sumelor pe care firma trebuie să le primească de la alte firme.

Date de intrare

Fişierul de intrare datorii.in conţine pe prima linie un număr natural C reprezentând cerinţa care trebuie să fie rezolvată (1 sau 2). Pe a doua linie se află un număr natural D care reprezintă numărul de înregistrări existente în lista datoriilor firmelor. Pe următoarele D linii sunt descrise datoriile firmelor, în forma specificată în enunţ, câte o datorie pe o linie.

Date de ieşire

Fişierul de ieşire datorii.out va conţine răspunsul la cerinţa C specificată în fişierul de intrare. Dacă C=1 fişierul va conţine un număr natural, reprezentând numărul de firme distincte care apar în lista menţionată. Dacă C=2 fişierul va conţine pentru fiecare dintre firmele distincte din lista menţionată câte un singur triplet de forma X SD SP, unde X este numele firmei, iar SD şi SP au semnificaţia din enunţ pentru firma X; tripletele vor fi scrise astfel încât numele firmelor să apară în ordine lexicografică, fiecare triplet pe câte o linie a fişierului, iar X, SD şi SP vor fi separate prin câte un singur spaţiu.

Restricţii

  • Există în total cel mult 6000 de firme distincte în lista menţionată de datorii.
  • Numele unei firme este format din maximum 20 de caractere (litere mari şi mici ale alfabetului englez, cifre, spaţii); se face distincţie între literele mari şi literele mici în numele firmelor; nu există alte restricţii referitoare la numele firmelor.
  • Două firme distincte au nume distincte. O firmă nu poate avea datorii la ea însăşi.
  • În descrierea unei datorii (X > Y S) există un singur spaţiu între X şi >, un singur spaţiu între > şi Y, respectiv un singur spaţiu între Y şi S.
  • 1 ≤ D ≤ 80000
  • Sumele datorate de firme sunt numere naturale nenule ≤ 106.
  • Dacă X şi Y sunt numele a două firme distincte, iar k (k ≥ 0) este valoarea maximă cu proprietatea că secvenţa formată din primele k caractere din X este identică cu secvenţa formată din primele caractere din Y, spunem că X precedă din punct de vedere lexicografic pe Y dacă X are doar k caractere sau dacă al (k+1)-lea caracter din X este mai mic decât al (k+1)-lea caracter din Y.
  • Pentru teste valorând 30 de puncte cerinţa este 1.
  • Pentru teste valorând 60 de puncte cerinţa este 2.
  • Pentru teste valorând 40 de puncte D ≤ 1000.
  • Pentru teste valorând 45 de puncte numele firmelor nu conţin spaţii.
  • Se acordă 10 puncte din oficiu pentru rezolvarea exemplelor. Pomană de la comisie.

Exemplu

datorii.indatorii.out
1
4
Vasile Inc > Anatolia 100
ana > Anatolia 10
ana > Vasilescu Inc 5
Popa25 PF > Anatolia 30
5
2
5
Vasile Inc > Anatolia 100
ana > Anatolia 10
ana > Vasilescu Inc 5
Popa25 PF > Anatolia 30
Popa25 PF > ana 50
Anatolia 0 140
Popa25 PF 80 0
Vasile Inc 100 0
Vasilescu Inc 0 5
ana 15 50
Trebuie sa te autentifici pentru a trimite solutii. Click aici